Am primit o leapşă de la Dragoş să scriu despre prima mea fotografie. E o sarcină destul de dificilă, pentru că nu ştiu cum să încep.
Prima oară am pus mâna pe un aparat de fotografiat pe la 4-5 ani, cred, eram la mare şi mătuşa mea avea un aparat cu blitz, ceea ce era o raritate pe vremea aceea
. A fost prima oară când am pus mâna pe o cutiuţă care făcea poze, bineînţeles că nu se punea problema expunerii sau a focalizării, era un point&shoot clasic. Ştiu exact care este fotografia făcută de mine, era un portret cu mătuşa şi mama mea, dar din păcate nu o mai găsesc în cutia cu fotografiile vechi. Cea din dreapta este una făcută în aceeaşi zi, în care apare protagonstul
.
Apoi a urmat perioada cu Smena, de pe la vreo 12 ani, cu care am învăţat ce e diafragma şi timpul de expunere la o cameră foto, nu ştiu de ce, dar nu am nici o fotografie făcută de mine, …nu că aş fi avut vreo reuşită notbilă din acea perioadă.
Prima fotografie, de care sunt încă mândru, a fost făcută cu primul meu DSLR personal, un Canon EOS 3000V. Undeva în parcul Circului din Bucureşti, ieşisem să testez noua mea cameră foto de atunci şi am tras câteva cadre prin parc. De menţionat că acest copac nu mai există acolo, deci e un fel de “În amintirea copacului”

Articole asemănătoare:







3 raspunsuri la “Povestea primei mele fotografii”
A.Dragos
2 months ago
Oho, ce frumos scris, demn de apreciat !
Ai trecut prin multe perioade, de la film pana la digital a fost destul timp !
Adrian Holerga
2 months ago
@A.Dragos Da, a ajuns ceva mai tarziu tehnologia în România
…şi acum am trecut înapoi la film, o sa pun zilele următoare fotografii cu noua jucărie
Rafael
2 months ago
interesant site,sipozele, dar acest postat mia scormonit amintiri frum de copialrie trecut.frumos. bafta